VIDEO TOP CINEMA Filmul de animaţie ''Inside Out 2'', pe primul loc în box-office-ul nord-american
''Inside Out 2'', al doilea episod al filmului de animaţie ''Inside Out'', dedicat problemelor adolescenţei, şi-a făcut o intrare fulminantă în box office-ul nord-american, cu încasări de 155 de milioane de dolari în weekend-ul de lansare, potrivit cifrelor furnizate duminică de firma de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
În această foarte aşteptată continuare a filmului studiourilor Pixar şi Disney, eroina, Riley, descoperă noi emoţii odată cu pubertatea: Anxietate, Plictiseală, Stânjeneală şi Invidie.
Pe locul al doilea, în coborâre un loc, regăsim lungmetrajul "Bad Boys: Ride or Die", cel de-al patrulea film din franciza "Bad Boys", cu Will Smith şi Martin Lawrence în rolurile principale şi încasări de 33 de de milioane de dolari de vineri până duminică şi de 112 milioane de dolari în două săptămâni de la lansare.
După aproape 30 de ani de la primul film "Bad Boys", Smith şi Lawrence revin în rolurile unor poliţişti din Miami, de data aceasta într-o cruciadă pentru a dovedi nevinovăţia fostului lor superior ierarhic, însă cei doi colegi se vor trezi la rândul lor vânaţi de forţele de ordine.
"Kingdom of the Planet of the Apes", cea mai recentă producţie din saga ştiinţifico-fantastică "Planeta maimuţelor", urcă două locuri, ajungând pe poziţia a treia, cu 5,2 milioane de dolari încasaţi în ultimul weekend şi un total peste 157 de milioane de dolari în şase săptămâni de proiecţii.
Locul al patrulea este ocupat de "The Garfield Movie", adaptarea de către Sony a aventurilor pline de umor ale celebrului motan leneş şi amator de lasagna, cu 5 milioane încasaţi în weekend-ul care tocmai s-a încheiat şi 78,5 milioane de dolari în trei săptămâni de prezenţă în cinematografe.
Thriller-ul de groază "The Watchers", regizat de Ishana Shyamalan, fiica regizorului M. Night Shyamalan, coboară pe poziţia a 5-a, cu încasări de peste 3,6 milioane în weekend şi de 13,6 milioane de dolari în total.
Topul 10 al box-office-ului nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice, potrivit Boxofficemojo.com:
6. "IF" (3,4 milioane de dolari)
7. "Furiosa: A Mad Max Saga" (2,4 milioane de dolari)
8. "The Fall Guy" (1,5 milioane de dolari)
9. "The Strangers: Chapter 1" (760.000 de dolari)
10. "The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring" (re-release) (633.000 de dolari). AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Alte știri din categorie
Libanul cere UNESCO să protejeze siturile istorice de atacurile israeliene
Peste 100 de deputaţi libanezi au cerut joi UNESCO să protejeze siturile istorice ale ţării de atacurile intense israeliene, iar organizaţia ONU a decis să organizeze o reuniune pe această temă pe 18 noiembrie, relatează AFP. Atacurile Israelului, aflat în război deschis din 23 septembrie împotriva grupării libaneze Hezbollah, vizează mai ales oraş
A murit părintele ''Eat-Art'', artistul vizual Daniel Spoerri, de origine română
Artistul vizual elveţian Daniel Spoerri, figură marcantă a mişcării artistice "Nouveau Réalisme" ("Noul Realism") şi părintele "Eat-Art", care constă în fixarea urmelor unei mese într-o operă de artă, a încetat din viaţă, a anunţat miercuri Centrul Pompidou din Paris. "Suntem profund
Premiul literar Flore, atribuit scriitorului Benjamin Stock
Premiul literar Flore pe anul 2024 i-a fost decernat joi la Paris scriitorului Benjamin Stock pentru romanul său de debut, "Marc", o critică amuzantă a conspiraţionismului bazată pe romanele autorului francez de mare succes Marc Levy, a anunţat juriul, citat de AFP. Benjamin Stock a primit 11 voturi, contra unui vot primit de Joy Majdalani, &
Doi jurnalişti israelian şi palestinian, recompensaţi cu premiul pentru curaj jurnalistic la Paris
Jurnalistul israelian Yuval Abraham şi jurnalistul palestinian Basel Adra au fost recompensaţi pentru activitatea lor privind colonizarea israeliană în Cisiordania cu Premiul Anna Politkovskaia - Arman Soldin pentru curaj jurnalistic, a anunţat marţi Ministerul francez al Afacerilor Externe, relatează AFP. Yuval Abraham şi Basel Adra, &i
Gravuri de Picasso, expuse la British Museum din Londra
Aproape 100 de gravuri realizate de Pablo Picasso vor fi expuse începând de joi la British Museum din Londra, alcătuind un fel de jurnal intim al artistului de la sosirea lui la Paris şi până în ultimii săi ani de viaţă, informează AFP. "Picasso a realizat aproximativ 2.400 de stampe în întreaga sa carieră. Oamenii cuno
Ultimul sezon al serialului ''Stranger Things'' va fi lansat în 2025, a confirmat Netflix
Cel de-al cincilea sezon al serialului ''Stranger Things'', care va fi totodată ultimul, va avea premiera în 2025, a anunţat miercuri Netflix, potrivit publicaţiei de specialitate Variety. Pentru a celebra 6 noiembrie 1983, supranumită ''Ziua Stranger Things'', data la care personajul Will Byers (interpretat de Noah Schnap
Premiul Medicis pe anul 2024, câştigat de scriitoarea Julia Deck
Premiul Medicis pe anul 2024 a fost atribuit miercuri scriitoarei Julia Deck, în vârstă de 50 de ani, pentru romanul său "Ann d'Angleterre", publicat la editura Seuil, informează livreshebdo.fr. Ea a primit cinci voturi în cel de-al treilea tur de scrutin, depăşindu-l pe principalul său contracandidat, Thomas Clerc, autorul roma
Scriitorul Miguel Bonnefoy a câştigat premiul Femina pe anul 2024
Premiul Femina pentru roman francez i-a fost atribuit marţi scriitorului franco-venezuelean Miguel Bonnefoy pentru volumul "Le Reve du Jaguar", care a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze la sfârşitul lunii octombrie, informează TV5monde.fr. "Este un premiu pe care îl aşteptam de zece ani", a
Premiul Goncourt pe anul 2024, atribuit scriitorului Kamel Daoud
Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul "Houris" (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din "deceniul negru" algerian (1992-2002), informează AFP. Kamel Daoud, în vârstă de 54 de ani, a fost desemnat câştigător după primul tur de scrutin, obţin&ac
Lungmetrajul care marchează revenirea pe marile ecrane a ursuleţului Paddington a avut premiera la Londra
Paddington revine pe marele ecran: după şapte ani de la cel de-al doilea lungmetraj care îl are ca protagonist pe ursuleţul peruvian refugiat la Londra, o nouă peliculă din această serie cinematografică prezintă aventurile simpaticului personaj în inima pădurii amazoniene, informează AFP. Premiera mondială a filmului ''Paddington in Peru
Un film ''Game of Thrones'', în curs de dezvoltare la Hollywood
Vor face dragonii din Westeros saltul de pe micul la marele ecran? Cel puţin un film bazat pe serialul TV de mare succes "Game of Thrones" se află în primele etape de dezvoltare, au anunţat joi publicaţiile americane The Hollywood Reporter şi Deadline, citate de AFP. Serialul TV original HBO şi cele opt sezoane ale sale au devenit un fenomen cu
Kamel Daoud, un cronicar al Algeriei, exilat prin ''forţa împrejurărilor''
Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud, care a câştigat luni, la vârsta de 54 de ani, prestigiosul premiu Goncourt, este un cronicar critic al Algeriei, cu un mod liber de exprimare care l-a obligat în cele din urmă să îşi părăsească oraşul natal, Oran, şi să se mute fără prea mare tragere de inimă la Paris, informează AFP. "Houris
TOP CINEMA: ''Venom: The Last Dance'' continuă să domine box-office-ul nord-american
"The Last Dance", al treilea film din seria cinematografică ''Venom'', s-a clasat din nou pe primul loc în box-office-ul nord-american, conform estimărilor de duminică ale companiei de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.
Scriitorul Gael Faye a câştigat premiul Renaudot pe anul 2024
Scriitorul Gael Faye, în vârstă de 42 de ani, a câştigat luni premiul literar francez Ranaudot pe anul 2024 pentru romanul său "Jacaranda" (editura Grasset), care abordează tematica genocidului din Rwanda, informează huffingtonpost.fr. Potrivit tradiţiei, anunţul a fost făcut marţi la restaurantul Drouant din Paris,
Scriitorul Oswald Egger, distins cu premiul literar Georg Büchner, acordat anual în Germania
Scriitorul Oswald Egger a fost recompensat cu premiul anual Georg Büchner, una dintre cele mai importante distincţii literare acordate autorilor de limbă germană, transmite agenţia DPA. "Este tot ce ţi-ai putea dori", a declarat Egger sâmbătă, înaintea ceremoniei de decernare, la Staatstheater din Darmstadt. "Sunt