logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro
Politic

Odobescu: Formula preşedintelui Zelenski rămâne singura opţiune viabilă pentru o pace cuprinzătoare, justă şi de durată

Image

Formula de Pace a preşedintelui Volodimir Zelenski rămâne singura opţiune viabilă pentru o pace cuprinzătoare, justă şi de durată în Ucraina, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Ea a avut o intervenţie online în cadrul Conferinţei ministeriale privind aspectele umanitare subscrise Formulei de Pace a Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Reuniunea, desfăşurată la Montreal în format hibrid, a fost co-organizată de Canada, Ucraina şi Norvegia.

Şefa diplomaţiei a evocat "natura sacră a vieţii şi demnităţii umane".

"Sunt atâtea poveşti tragice şi fiecare dintre ele s-a întâmplat fără rost şi este nedreaptă. Fiecare dintre acestea este o crimă de război a Rusiei. Poveştile tragice ale copiilor ucraineni, ale civililor ucraineni, ne obligă să cerem tragerea la răspundere completă pentru toate crimele de război şi toate crimele împotriva umanităţii comise în Ucraina. Acesta este singurul mod de a obţine pacea şi, cu ajutorul nostru, Ucraina va obţine exact acest lucru", a punctat ministrul.

Odobescu a făcut apel la respectarea dreptului internaţional.

"În timp ce noi facem eforturi pentru a dezvolta Formula de Pace a Ucrainei, alţii se autointitulează 'prieteni ai păcii'. Dar cum te poţi numi prieten al păcii când uiţi de Carta ONU? Sau de integritatea teritorială a statelor? Sau de multele tragedii provocate de forţele ruse în Ucraina?", a spus ministrul de Externe.

Şefa diplomaţiei române a făcut apel la eforturile pentru o pace justă şi nu impusă.

"Toţi prietenii Ucrainei sunt prieteni ai păcii, prieteni ai păcii juste, nu ai păcii impuse, sunt prieteni ai Cartei ONU, nu ai politicii puterii. Cum vedem şi acum, ca şi cu altă ocazie, Ucraina are mulţi prieteni. Cu atâţia prieteni buni şi cu binecunoscuta rezilienţă a poporului ucrainean, Ucraina va dobândi pacea şi va dobândi dreptatea", a subliniat Luminiţa Odobescu.

Ca parte a procesului de implementare a deciziilor Summitului privind Pacea în Ucraina, obiectivul Conferinţei ministeriale a fost identificarea de soluţii practice pentru accelerarea demersurilor comunităţii internaţionale în vederea returnării minorilor ucraineni deportaţi în Federaţia Rusă sau în teritoriile temporar ocupate de forţele ruse din Ucraina. De asemenea, agenda discuţiilor a inclus situaţia prizonierilor de război, precum şi încălcările repetate ale drepturilor omului de către forţele armate ruse. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook.com 


Alte știri din categorie

Politic 2024-11-07 09:32:06

Parlamentare2024/Bistriţa-Năsăud: Fostul lider judeţean AUR nu îi susţine pe cei care deschid listele partidului pentru parlamentare

Fostul lider al organizaţiei judeţene AUR Bistriţa-Năsăud, Dragoş Hârjoabă, în prezent consilier judeţean din partea acestui partid, a anunţat că nu sprijină candidatura celor care deschid listele formaţiunii pentru alegerile parlamentare, ambii nerezidenţi în judeţ. În Bistriţa-Năsăud, pri

Politic 2024-11-07 09:02:46

Tîlvăr: Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline în SEDM în timpul preşedinţiei României

Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline în SEDM în timpul preşedinţiei României a acestui format, a declarat, miercuri, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, la întâlnirea cu omologul său din ţara vecină, Anatolie Nosatîi. Potrivit unui comunicat

Politic 2024-11-06 20:17:51

MAE: Şase copii palestinieni - aduşi în România din Fâşia Gaza pentru continuarea îngrijirii medicale

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu alte instituţii ale statului român şi în coordonare cu mecanismele instituite la nivelul Uniunii Europene, a participat miercuri la operaţiunea de evacuare medicală urgentă a şase copii palestinieni din Fâşia Gaza, grav afectaţi de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături

Politic 2024-11-06 19:23:26

Legea privind reglementarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial

Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial. Actul normativ a fost promulgat marţi de preşedintele Klaus Iohannis. Legea modifică şi completează acte normat

Politic 2024-11-06 15:59:13

VIDEO Ciolacu, despre criza ENET la Focşani: Primăria a plătit banii pentru căldură, a fost o problemă a societăţii

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Focşani, referindu-se la lipsa apei calde şi căldurii pentru abonaţii sistemului de termoficare centralizat din municipiu, că primăria a plătit subvenţia pentru căldură către ENET SA, societatea de termoficare a oraşului, dar că situaţia s-a datorat unei probleme a societăţii. "Domnul prim

Politic 2024-11-06 15:29:56

Silviu Predoiu a semnat documentul prin care-şi asumă să susţină priorităţile propuse de organizaţiile studenţeşti şi de tineret

Silviu Predoiu, susţinut de Liga Acţiunii Naţionale pentru alegerile prezidenţiale, anunţă că a semnat documentul cu priorităţile propuse de organizaţiile reprezentative ale studenţilor şi tinerilor. Este vorba despre scrisoarea de angajament din cadrul campaniei "Noi ştim ce vrem, dar cine îşi asumă?", promovată de reprezentan

Politic 2024-11-06 15:18:11

VIDEO Sorin Grindeanu: Pe lotul 4 al Autostrăzii Moldovei s-a bătut recordul - 3.200 de muncitori şi 1.000 de utilaje

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Focşani, că pe lotul 4 al Autostrăzii Moldovei, Mândreşti Munteni - Focşani, care va fi dat în circulaţie joi, constructorul a stabilit un adevărat record, peste 3.200 de muncitori cu 1.000 de utilaje fiind implicaţi pentru realizarea acestui tronson de autostradă.

Politic 2024-11-05 18:17:13

Ciolacu - întâlnire cu o delegaţie japoneză: Guvernul a modernizat cadrul legislativ în zone-cheie pentru atragerea investiţiilor străine

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că rolul României ca factor de stabilitate în Europa şi în regiune, dar şi avantajele geostrategice, economice şi politice califică ţara noastră drept destinaţie pentru investitori. Şeful Guvernului a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie de investitori japonezi din domeniile

Politic 2024-11-05 16:22:47

Ministrul Odobescu - discuţie cu omologul francez privind contribuţia Franţei la consolidarea Flancului estic al NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut, luni, la Paris, o întrevedere cu ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franţei, Jean-Noel Barrot, în marja vizitei de lucru întreprinse în capitala Franţei de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, transmite MAE. Potrivit sursei citate, Luminiţa Od

Politic 2024-11-05 12:49:33

Parlamentare2024/Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, convins că va obţine cel de al şaselea mandat şi cu voturile românilor şi altor etnii

Deputatul Ovidiu Ganţ, candidat al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va fi votat atât de etnicii saşi, cât şi de alte etnii, dar şi de români, iar Forumul va duce aceeaşi politică, atât în plan intern, cât şi internaţional. "

Politic 2024-11-04 22:55:04

Prezidenţiale2024/ BEC a dispus înlăturarea afişelor AUR cu mesajul 'George Simion - Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!'

Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a admis, luni, contestaţia PSD Sector 5 împotriva deciziei Biroului Electoral nr. 46 Sector 5 care considerase că afişele electorale cu imagini şi mesaje cu textul "George Simion - Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!", amplasate de AUR, nu conţin un mesaj jignitor sau ofensator la

Politic 2024-11-02 22:32:45

Ciolacu spune că România a fost afectată deja de criza economică din Europa, dar nu intră în recesiune

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Arad, că ţara noastră a fost deja afectată de criza economică din Europa, dar nu va intra în recesiune, chiar dacă principalul partener economic, Germania, se confruntă cu probleme. Prezent în vizită la Astra Vagoane Călători Arad, premierul a fost întrebat de jurnalişti în ce m

Politic 2024-11-02 14:20:47

Ciolacu: Discuţiile pe tema 'fermei de troli' sunt bune pentru că se va monitoriza campania

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Arad, că "este foarte bine" că au apărut discuţiile în spaţiul public legate de presupusa "fermă de troli" care ar lucra pentru candidatul la Preşedinţie Mircea Geoană, pentru că astfel instituţiile statului fac verificări şi se monitorizează toată campania electorală. Între

Politic 2024-11-02 12:35:45

MAE verifică informaţiile privind dispariţia a 16 români în inundaţiile din Spania

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Madrid şi Consulatului României la Castellon de la Plana, verifică informaţiile cu privire la dispariţia a 16 cetăţeni români, în contextul inundaţiilor. Potrivit unui comunicat MAE, reprezentanţii misiunii diplomat

Subscribe to our mailing list!

We don't spam