Auto - F1: Carlos Sainz Jr (Ferrari), învingător în Marele Premiu al Mexicului
Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr (Ferrari) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, desfăşurat duminică pe Autodromo Hermanos Rodriguez de la Ciudad de Mexico, trecându-şi în palmares a patra victorie din carieră în cea mai importantă competiţie rezervată sporturilor cu motor.
Plecat din pole position, Sainz Jr a trecut primul linia de sosire la finalul celor 71 de tururi de circuit (305,354 km), fiind înregistrat cu timpul de 1 h 40 min 55 sec 800/1000.
El l-a devansat cu 4 sec 705/1000 pe britanicul Lando Norris (McLaren), în timp ce pe poziţia a treia, la 34 sec 387/1000, s-a clasat coechipierul lui Sainz de la Ferrari, monegascul Charles Leclerc, câştigătorul cursei precedente, care a avut loc în Statele Unite.
Leclerc s-a aflat mult timp pe locul secund, dar a comis o eroare cu nouă tururi înainte de finalul cursei, fiind depăşit de Norris şi răpind astfel şansa scuderiei Ferrari de a realiza a doua dublă succesivă, după cea reuşită săptămâna trecută la Austin (Texas).
Campionul mondial en titre, Max Verstappen (Red Bull), a ocupat locul al şaselea, după ce a fost nevoit să efectueze două penalizări de 10 secunde dictate de comisarii cursei în urma duelurilor cu Lando Norris, principalul său rival în lupta pentru titlu.
Verstappen, care a câştigat cinci dintre ultimele şase ediţii ale Grand Prix-ului mexican, trece printr-o perioadă mai puţin fastă, nereuşind să obţină nicio victorie în ultimele 10 curse disputate.
Olandezul a rămas însă pe prima poziţie a clasamentului general al piloţilor, cu un avans de 47 de puncte faţă de Norris, ocupantul locului secund. Pe poziţia a treia, la 71 de puncte, se află Charles Leclerc.
Caravana Marelui Circ se va îndrepta acum spre Brazilia, pentru următoarea cursă a sezonului, programată la sfârşitul acestei săptămâni pe circuitul Interlagos de lângă Sao Paulo.
Clasamentul final al Marelui Premiu al Mexicului:
1. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) 1 h 40:55.800
2. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +4.705
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +34.387
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +44.780
5. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +48.536
6. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +59.558
7. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) +1:03.642
8. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) +1:04.928
9. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), la un tur
10. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
11. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes), la un tur
12. Franco Colapinto (Argentina/Williams-Mercedes), la un tur
13. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), la un tur
14. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari), la un tur
15. Zhou Guanyu (China/Sauber-Ferrari), la un tur
16. Liam Lawson (Noua Zeelandă/Racing Bulls-Red Bull), la un tur
17. Sergio Pérez (Mexic/Red Bull), la un tur
Cel mai rapid tur în cursă: Charles Leclerc (MON/Ferrari) 1:18.336 în turul 71 (viteză medie: 275,873 km/h)
Abandonuri: Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes, turul 7), Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull, turul 7), Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes, turul 59).
Clasamentul general al piloţilor:
1. Max Verstappen (Olanda) 362 puncte
2. Lando Norris (Marea Britanie) 315
3. Charles Leclerc (Monaco) 291
4. Oscar Piastri (Australia) 251
5. Carlos Sainz Jr (Spania) 240
6. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 189
7. George Russell (Marea Britanie) 177
8. Sergio Perez (Mexic) 150
9. Fernando Alonso (Spania) 62
10. Nico Hulkenberg (Germania) 31
....
Clasamentul general al constructorilor:
1. McLaren-Mercedes 566 puncte
2. Ferrari 537
3. Red Bull 512
4. Mercedes 366
5. Aston Martin-Mercedes 86
6. Haas-Ferrari 46
7. Racing Bulls-Red Bull 36
8. Williams-Mercedes 17
9. Alpine-Renault 14
10. Sauber-Ferrari 0
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Alte știri din categorie
Fotbal: PSG nu va fi sancţionat pentru un banner pro-palestinian afişat la meciul cu Atletico Madrid (UEFA)
UEFA nu va iniţia nicio procedură disciplinară împotriva clubului Paris Saint-Germain pentru mesajul pro-palestinian afişat miercuri seară de suporterii săi, înaintea meciului cu Atletico Madrid din Liga Campionilor, a anunţat joi forul fotbalistic continental, citat de AFP. "Nu va exista niciun caz disciplinar, deoarece banne
Fotbal: Inter Milano a învins-o pe Arsenal, în Liga Campionilor; victorii în deplasare pentru FC Barcelona şi Atletico
Inter Milano a învins-o pe Arsenal cu 1-0, miercuri seara, pe San Siro, într-un meci din etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal, arbitrat de românul Istvan Kovacs. Diferenţa a fost făcută de un penalty transformat de turcul Hakan Calhanoglu în minutele adiţionale ale primei reprize (45+3).
Fotbal: Antrenorul lui Arsenal acuză deciziile arbitrului Istvan Kovacs în meciul cu Inter Milano (0-1)
Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal Londra, a calificat eşecul suferit de elevii săi pe terenul formaţiei Inter Milano drept "foarte, foarte greu de acceptat" şi a afirmat că arbitrul român Istvan Kovacs ar fi trebui să acorde un penalty echipei engleze, atunci când Mikel Merino a fost "lovit la cap" de portarul Yan Sommer în in
Tenis: Pegula s-a retras din Turneul Campioanelor, iar Swiatek o va înfrunta pe Kasatkina
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, o va înfrunta joi pe Daria Kasatkina, într-un meci decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals) de la Riad (Arabia Saudită), după ce americanca Jessica Pegula s-a retras din competiţie din cauza unei accidentări şi a fost înlocuită cu rusoaica, tra
Fotbal: Meciul Valencia - Espanyol Barcelona, amânat din cauza inundaţiilor
Meciul dintre echipele Valencia CF şi Espanyol Barcelona, programat sâmbătă, în campionatul de fotbal al Spaniei, a fost amânat pentru miercuri de către Federaţia spaniolă de fotbal din cauza inundaţiilor care s-au soldat cu cel puţin 219 morţi şi 89 de dispăruţi, dintre care majoritatea în regiunea Valencia, informează AFP.
Fotbal: Am fost 'infinit superiori' în meciul cu Atletico Madrid (1-2), consideră antrenorul lui PSG
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, nu a putut explica motivele eşecului suferit de elevii săi, pe teren propriu, în faţa formaţiei Atletico Madrid (scor 1-2), miercuri seara, într-un meci din etapa patra a Ligii Campionilor la fotbal. "Nu am cuvinte. Cred că în cele trei meciuri pe care le-am disputat
Tenis: Arina Sabalenka a pierdut, Qinwen Zheng a câştigat, la Turneul Campioanelor
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (1 WTA) a pierdut miercuri primul său meci la Turneul Campioanelor 2024, la Riad, în faţa Elenei Rîbakina (Kazahstan, 5 WTA), în timp ce chinezoaica Qinwen Zheng (7 WTA) a câştigat partida disputată cu italianca Jasmine Paolini (4 WTA). Belarusa a cedat în trei seturi,
Volei feminin: CSO Voluntari, învinsă la debutul în grupele Ligii Campionilor
CSO Voluntari 2005 a fost învinsă de echipa italiană Savino Del Bene Scandicci cu scorul de 3-0 (25-20, 25-20, 25-12), miercuri seara, la Florenţa, la debutul său în Grupa E a Ligii Campionilor volei feminin. Campioana României s-a înclinat după o oră şi 16 minute. Suvi Kokkonen şi Iuna Zadorojnâi a
Fotbal: Aston Villa, învinsă de FC Bruges, în Liga Campionilor
Aston Villa a fost învinsă în deplasare de FC Bruges cu scorul de 1-0, miercuri seara, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Aston Villa venea după trei victorii în Champions League şi nu primise gol până acum. Diferenţa a fost făcută de Hans Vanaken, care a înscris din penalty (52).
Tenis: Argentinianul Francisco Cerundolo, al treilea favorit, în sferturi la Belgrad (ATP)
Jucătorul argentinian de tenis Francisco Cerundolo (29 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Belgrad, după ce l-a învins în optimi, în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe rusul Roman Safiullin (60 ATP). Cerundolo s-a impus după o partidă de o oră şi jumătate în care a reuşit
Fotbal: Beşiktaş - Malmo FF 2-1, în Europa League
Beşiktaş a învins-o pe Malmo FF cu scorul de 2-1, miercuri, la Istanbul, într-un meci din etapa a patra a competiţiei de fotbal Europa League. Ernest Muci (76) şi Semih Kilicsoy (85) au marcat golurile gazdelor, punctul de onoare al scandinavilor fiind semnat de Soren Rieks (90+3). Beşiktaş are 6 puncte şi se află pentru moment pe lo
Tenis: Irina Begu şi Anca Todoni s-au calificat în optimi la Cali (WTA 125)
Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Anca Todoni s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Cali (Columbia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, în timp ce Miriam Bulgaru a pierdut în runda inaugurală. Begu (34 ani, 102 WTA), a doua favorită, s-a impus fără drept de apel &icir
Fotbal: Mijlocaşul francez Tchouameni (Real Madrid) s-a ales cu o entorsă la gleznă în meciul cu AC Milan
Mijlocaşul echipei Real Madrid, Aurelien Tchouameni, va fi indisponibil pentru o perioadă de timp din cauza unei entorse la gleznă suferită în meciul de marţi seara, contra lui AC Milan, în Liga Campionilor, pierdut de madrileni cu 3-1, scrie DPA. Internaţionalul francez Tchouameni a fost înlocuit la pauza meciului de pe Santiago Bernabeu.
Auto - F1: Brazilianul Bortoleto şi germanul Hulkenberg, piloţii echipei Sauber în 2025
Echipa elveţiană Sauber a anunţat angajarea pilotului brazilian Gabriel Bortoleto, liderul la zi al Formulei 2, care va face pereche cu germanul Nico Hulkenberg în sezonul 2025 de Formula 1, scrie EFE. După ce Kick Sauber a confirmat despărţirea de actualii piloţi, finlandezul Valtteri Bottas şi chinezul Zhou Ghuanyu, la final de sezon, a intervenit anun
Fotbal: Antrenorul Matarazzo (Hoffenheim) speră la rezultate bune atât în Bundesliga cât şi în Europa League
Hoffenheim speră să se descurce mai bine în Europa League decât în Bundesliga, însă antrenorul Pellegrino Matarazzo spune că nu va prioritiza vreo competiţie, scrie DPA. Hoffenheim va întâlni joi seară pe Olympique Lyon în competiţia europeană, în timp ce în campionat este pe locul 16 (din 18), cu doar două