Hunedoara: Un elev de 18 ani, desemnat ''Voluntarul Anului'' în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
Un elev de 18 ani, din municipiul Lupeni, a fost desemnat "Voluntarul Anului" în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, acesta participând, în ultimii doi ani, la acţiunile de salvare a victimelor desfăşurate de paramedicii modului SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri din Petroşani.
Decizia a fost luată în urma unei analize ce a fost efectuată la nivelul comenzii ISU Hunedoara, iar distincţia i-a fost acordată vineri, cu ocazia manifestărilor organizate la Deva cu prilejul Zilei Pompierilor din România.
Elevul Andrei Dragomir şi-a început activitatea ca voluntar SMURD la împlinirea vârstei de 16 ani pentru că, spune el, îşi doreşte să ajute oamenii. El a recunoscut că, la început, activitatea paramedicilor SMURD poate fi considerată ca una grea, însă, pe parcurs, salvatorii se gândesc la faptul că trebuie să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru victime, în misiunile pe care trebuie să le îndeplinească. În cazul său, cea mai grea încercare a fost atunci când două victime la care a ajuns, pentru a le acorda primul ajutor, erau tinere pe care le cunoştea.
"Cea mai grea misiune s-a întâmplat în decembrie, anul trecut, când două fete de 15 ani au decis să se sinucidă. Eu am fost prima persoană care a ajuns la locul faptei. Le cunoşteam (pe fete, n.r.). Mi-am anunţat colegii unde sunt, pentru că fiind întuneric nu mă prea vedeau. Am ajuns acolo, le-am verificat pulsul şi respiraţia, după care am început să facem masajul cardiac. După 40 de minute, s-a declarat decesul", şi-a amintit tânărul de 18 ani.
În prezent, Andrei Dragomir, elev în clasa a XII-a, se pregăteşte pentru examenul de bacalaureat, iar pe viitor îşi doreşte să termine o şcoală de subofiţeri pompieri militari.
"Părinţii şi colegii mei sunt foarte mândri de mine, ştiind că sunt o persoană destul de puternică şi că iubesc să ajut oamenii. Aştept să iau Bacul, iar după aceea să mă înscriu la şcoala de subofiţeri şi să ajung pompier cu acte în regulă, nu doar voluntar", a adăugat Andrei.
Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, ISU Hunedoara a organizat, vineri, mai multe acţiuni de prezentare a tehnicii de luptă, cei mai încântaţi fiind copiii, care au venit în număr mare în Piaţa Unirii din Deva.
De asemenea, în cursul dimineţii, a avut loc o ceremonie dedicată acestui eveniment, în cadrul căreia au fost avansaţi în grad înainte de termen, în semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată, dar mai ales pentru reuşita misiunilor la care au participat în ultimii ani, doi ofiţeri şi şapte subofiţeri. AGERPRES / (A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Alte știri din categorie
Cluj: Expoziţie cu efecte luminoase speciale la Grădina Botanică ''Alexandru Borza''
''Garden of Lights'' - o expoziţie inedită, ce îmbină magia poveştilor cu tehnologia şi creativitatea, oferind vizitatorilor o călătorie de neuitat in jurul lumii, va fi deschisă, timp de trei luni, în incinta Grădinii Botanice ''Alexandru Borza'' din Cluj-Napoca.
Timiş: Colibe improvizate, în Timişoara, de persoane fără adăpost din alte judeţe
Poliţiştii locali din Timişoara au depistat, joi, opt persoane din alte judeţe, între care şi doi minori, care şi-au construit colibe improvizate pe un teren viran din municipiu, unde erau abandonate deşeuri şi autovehicule fără stăpân. Oamenii străzii erau din judeţele Hunedoara şi Cluj şi în ju
Sportivi români scot la licitaţie obiecte pentru ridicarea spitalului Hospice destinat îngrijirii paliative pediatrice
Sportivi de performanţă din România scot la licitaţie obiecte valoroase şi cu poveste pentru ridicarea spitalului Hospice destinat îngrijirii paliative pediatrice. Potrivit unui comunicat de presă al Hospice Casa Speranţei remis joi AGERPRES, Gianina Van Groningen, Ana Maria Brânză, Robert Glinţă
Timişoara marchează 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 printr-o paletă de manifestări
Municipalitatea Timişoreană marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 cu o amplă agendă de manifestări dedicate, care se vor derula pe parcursul a două luni, reunite sub titlul "35 de ani de libertate". Vor fi expoziţii, conferinţe, piese de teatru, concerte, tururi ghidate, filmele sau dezbaterile care au loc
Emisiunea de mărci poştale 'Aniversări istorice' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia anunţă introducerea în circulaţie, vineri, a emisiunii de mărci poştale "Aniversări istorice" dedicată domnitorului primei Uniri, Mihai Viteazul. Prin această emisiune se celebrează 425 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în cetatea Alba Iulia, eveniment care va pregăti prima Unire a Ardealului cu Ţara R
Bihor: Oradea este promovată la Târgul de Turism din Londra
Oradea este reprezentată, în perioada 5 - 7 noiembrie, la cel mai prestigios eveniment din industria turismului, Târgul Mondial de Turism de la Londra (WTM London), a informat miercuri, într-un comunicat, Visit Oradea. "Participarea la WTM London reprezintă efortul municipalităţii orădene de a consolida prezenţa oraşului nostru în
Bihor: Campanie de donare de sânge pentru studenţi şi profesionişti în Drept
Aproape 70 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea s-au înscris să doneze sânge în cea de a doua campanie de donare "Blood (in) Law(s)", iniţiată şi organizată, în al doilea an, de studenta Ela Ardelean. "Spre surprinderea mea, anul acesta s-au înscris, până ieri, marţi, termenul final,
Olt: Parcul ''Constantin Poroineanu'' din Caracal va beneficia de finanţare de 28 milioane lei pentru revitalizare
Parcul "Constantin Poroineanu" din Caracal, aflat pe lista monumentelor istorice din judeţul Olt, va fi revitalizat printr-un proiect în valoare de 28 de milioane lei, finanţat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, potrivit unui
Sibiu/Poliţiştii locali verifică zilnic, de mai multe ori, panourile electorale după ce au fost rupte afişe
Poliţia Locală verifică zilnic starea panourilor pentru afişaj electoral, după ce mai multe afişe ale candidaţilor au fost rupte sau vandalizate, a anunţat Primăria Sibiu, printr-un comunicat de presă. "Poliţiştii locali au cuprinsă în sarcinile de serviciu şi activitatea de verificare a panourilor destinate afişajului electoral. As
MAE: Atenţionare de călătorie - Fenomene meteo intense în Comunitatea Autonomă Catalonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Catalonia că Agenţia Regională de Meteorologie (Servei Meteorologic de Catalunya) a emis un avertisment de cod roşu pentru condiţii meteorologice adverse, cu precipitaţii intense, vânt şi descărcări electrice pe
Grevă de avertisment a sindicaliştilor Europol de la Arhivele Naţionale din aproape toată ţara
Sindicaliştii Europol din Arhivele Naţionale din aproape toată ţara s-au aflat, luni, în grevă de avertisment timp de două ore, urmând ca din 14 noiembrie să intre în grevă generală dacă nu se ajunge la un consens cu factorii de decizie, a declarat dr. Livia Ardelean, vicepreşedinte Europol, Filiala Arhivele Naţionale, pentru AGERPRES.
MAE/Atenţionare de călătorie: Spania, Comunitatea Valenciană - cod portocaliu de fenomene meteorologice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor au emis duminică o avertizare de cod portocaliu de fenomene meteorologice pentru nordul provinciei Castellon, sudul litoralului provinc
Giurgiu: Delta Neajlovului arde pe o suprafaţă de 60 de hectare, la Budeni; a fost sesizată Garda de Mediu
Un incendiu de vegetaţie uscată şi stuf a izbucnit duminică după-amiaza în Delta Neajlovului, pe raza localităţii Budeni, cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 60 de hectare, fiind sesizată Garda de Mediu. "Pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi în urmă cu puţin timp să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi st
VIDEO REPORTAJ/Vrancea: Circa 180 de fete care se antrenează la Focşani visează să ajungă campioane mondiale la gimnastică
Circa 180 de fete, cu vârste de la patru până la 16 ani, se antrenează la Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică din Focşani şi visează să ajungă viitoare campioane mondiale. Că Focşaniul are un potenţial imens în acest sport o dovedesc rezultatele obţinute de-a lungul timpului de sportivii legitimaţi în micuţa sală din Focşani, de
'Lumea lui Moş Crăciun' - din 16 noiembrie, la Muzeul Copiilor din Capitală
Expoziţia interactivă "Lumea lui Moş Crăciun" îşi aşteaptă vizitatorii din 16 noiembrie la Muzeul Copiilor. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin PROEDUS. ''Copiii cu vârste între 3 şi 12 ani sunt aşteptaţi împreună cu familiile lor să descopere surprizele şi bucuriile sărbătorilor de ia