Legea pentru donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot - promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către terţi.
Legea privind completarea art. 1 din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)", a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor în 3 septembrie.
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea efectuării unui act de donaţie pentru un sistem de rachete sol-aer Patriot, în configuraţia convenită cu partenerul american.
De asemenea, potrivit legii, "se abilitează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)", prin atribuirea Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance - (LOA) specifice Programului Foreign Military Sales - (FMS) pentru achiziţionarea a 1 (unu) sistem de rachete sol-aer Patriot configuraţia 3+, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special".
Totodată, Ministerul Apărării Naţionale este abilitat să asigure sumele necesare achitării taxelor şi comisioanelor aferente reconstituirii capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Senat: Proiect de lege pentru donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot, adoptat
Alte știri din categorie
Iohannis la Summitul CPE: Migraţia solicită răspuns cuprinzător; aderarea la Schengen - angajament ferm
Budapesta - Trimisul special al AGERPRES, Gheorghe Pietrar, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia joi, la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), asupra faptului că migraţia rămâne o provocare importantă la nivel european, care solicită un răspuns comun şi cuprinzător şi a reiterat că pentru România aderarea la Schengen
Hotărârea de Guvern declasificată privind vila din Aviatorilor 86, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea de Guvern 0999/2022 privind imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 86, aflat în administrarea Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, care a fost declasificată joi de Executiv, a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ declasificat prevede următoarele: ''Se aprobă trecerea
Bugetul MIPE suplimentat cu 400 de milioane de lei, pentru beneficiarii POR; suplimentări şi la Finanţe şi Transporturi
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, suplimentarea cu 400 de milioane de lei a bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Potrivit unui comunicat al Executivului, banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi sunt necesari pentru asigurarea necesarului de finanţare din bugetul de stat a cererilor de rambursare
Parlamentare2024/Bistriţa-Năsăud: Fostul lider judeţean AUR nu îi susţine pe cei care deschid listele partidului pentru parlamentare
Fostul lider al organizaţiei judeţene AUR Bistriţa-Năsăud, Dragoş Hârjoabă, în prezent consilier judeţean din partea acestui partid, a anunţat că nu sprijină candidatura celor care deschid listele formaţiunii pentru alegerile parlamentare, ambii nerezidenţi în judeţ. În Bistriţa-Năsăud, pri
Tîlvăr: Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline în SEDM în timpul preşedinţiei României
Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline în SEDM în timpul preşedinţiei României a acestui format, a declarat, miercuri, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, la întâlnirea cu omologul său din ţara vecină, Anatolie Nosatîi. Potrivit unui comunicat
MAE: Şase copii palestinieni - aduşi în România din Fâşia Gaza pentru continuarea îngrijirii medicale
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu alte instituţii ale statului român şi în coordonare cu mecanismele instituite la nivelul Uniunii Europene, a participat miercuri la operaţiunea de evacuare medicală urgentă a şase copii palestinieni din Fâşia Gaza, grav afectaţi de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături
Legea privind reglementarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial
Legea potrivit căreia alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial. Actul normativ a fost promulgat marţi de preşedintele Klaus Iohannis. Legea modifică şi completează acte normat
VIDEO Ciolacu, despre criza ENET la Focşani: Primăria a plătit banii pentru căldură, a fost o problemă a societăţii
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Focşani, referindu-se la lipsa apei calde şi căldurii pentru abonaţii sistemului de termoficare centralizat din municipiu, că primăria a plătit subvenţia pentru căldură către ENET SA, societatea de termoficare a oraşului, dar că situaţia s-a datorat unei probleme a societăţii. "Domnul prim
Silviu Predoiu a semnat documentul prin care-şi asumă să susţină priorităţile propuse de organizaţiile studenţeşti şi de tineret
Silviu Predoiu, susţinut de Liga Acţiunii Naţionale pentru alegerile prezidenţiale, anunţă că a semnat documentul cu priorităţile propuse de organizaţiile reprezentative ale studenţilor şi tinerilor. Este vorba despre scrisoarea de angajament din cadrul campaniei "Noi ştim ce vrem, dar cine îşi asumă?", promovată de reprezentan
VIDEO Sorin Grindeanu: Pe lotul 4 al Autostrăzii Moldovei s-a bătut recordul - 3.200 de muncitori şi 1.000 de utilaje
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Focşani, că pe lotul 4 al Autostrăzii Moldovei, Mândreşti Munteni - Focşani, care va fi dat în circulaţie joi, constructorul a stabilit un adevărat record, peste 3.200 de muncitori cu 1.000 de utilaje fiind implicaţi pentru realizarea acestui tronson de autostradă.
Ciolacu - întâlnire cu o delegaţie japoneză: Guvernul a modernizat cadrul legislativ în zone-cheie pentru atragerea investiţiilor străine
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că rolul României ca factor de stabilitate în Europa şi în regiune, dar şi avantajele geostrategice, economice şi politice califică ţara noastră drept destinaţie pentru investitori. Şeful Guvernului a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie de investitori japonezi din domeniile
Ministrul Odobescu - discuţie cu omologul francez privind contribuţia Franţei la consolidarea Flancului estic al NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut, luni, la Paris, o întrevedere cu ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Franţei, Jean-Noel Barrot, în marja vizitei de lucru întreprinse în capitala Franţei de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, transmite MAE. Potrivit sursei citate, Luminiţa Od
Parlamentare2024/Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, convins că va obţine cel de al şaselea mandat şi cu voturile românilor şi altor etnii
Deputatul Ovidiu Ganţ, candidat al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va fi votat atât de etnicii saşi, cât şi de alte etnii, dar şi de români, iar Forumul va duce aceeaşi politică, atât în plan intern, cât şi internaţional. "
Prezidenţiale2024/ BEC a dispus înlăturarea afişelor AUR cu mesajul 'George Simion - Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!'
Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a admis, luni, contestaţia PSD Sector 5 împotriva deciziei Biroului Electoral nr. 46 Sector 5 care considerase că afişele electorale cu imagini şi mesaje cu textul "George Simion - Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!", amplasate de AUR, nu conţin un mesaj jignitor sau ofensator la
Ciolacu spune că România a fost afectată deja de criza economică din Europa, dar nu intră în recesiune
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Arad, că ţara noastră a fost deja afectată de criza economică din Europa, dar nu va intra în recesiune, chiar dacă principalul partener economic, Germania, se confruntă cu probleme. Prezent în vizită la Astra Vagoane Călători Arad, premierul a fost întrebat de jurnalişti în ce m